Hai să deschid și eu un thread de muzică, pentru că nu am văzut să fie unul.

So.
Până prin clasa a 5-a ai mei reacţionau urât la mai tot ce vroiam s-ascult (yeah, am fost ţinută sub clopot de sticlă). Ţin minte c-am cerut pe la 9 ani un album Paraziţii sau Andreea Bălan şi toată lumea şi-a întors rahatul, deci mă mulţumeam cu ce-auzeam prin autocare, pe plajă, pe la televizor etc. Perioadă proastă, mă simţeam izolată într-un fel.
Apoi, suddenly, mutat, mai multă libertate şi, mai târziu, acces la internet. Muzică comercială şi mult rap, cu cât mai "andărgraund" cu atât mai bine pentru că încercam să impresionez pulărăii care abia descoperiseră laba. Ascultam acolo, chiar dacă nu-mi plăcea cum sună 80% dintre ele sau nu eram de acord cu ideile. Îmi era ruşine s-ascult rock pentru că nu mai ştiam pe nimeni care ascultă. I'd slap my past self and I'm sure you'd do the same fucking thing.
Încet, au început să se lipească de mine Avril Lavigne, Nickleback, Simple Plan, Linkin Park, P!nk etc. Asta era pe la sfârşitul clasei a 7-a. A venit a 8-a, ascultam din ce în ce mai mult chestiile astea, ascultam şi Gorillaz (dar numai melodiile populare) şi am dat undeva de "Taverna Viselor" de la Interpretabil. Faza mea de rapperiţă-piţipoancă era pe terminate, dar am adorat albumul ăla şi m-am dezlipit de el al naibii de greu. Şi se potrivea şi cu starea mea, din moment ce eram deprimată 24/7 în perioada aia. Am descoperit uşor-uşor Sum41, New Found Glory, Bowling for Soup şi alte tâmpenii pop punk pe care încă le mai ascult, chiar dacă nu-mi place să admit.
Undeva prin 2009 m-am împiedicat de "Buttsweat and Tears" de la The Lawrence Arms, ţin minte că albumul apăruse recent. Îmi plăcea "The Slowest Drink at the Saddest Bar on the Snowiest Day in the Greatest City", dar nu l-am găsit şi am descărcat "The Devil's Takin' Names" pentru că era singura chestie de care am dat pe Ares. Nu i-am dat mare atenţie, îl ascultam din când în când şi-n rest am continuat cu răhăţişurile mele pop punkish.
Then, primăvara lui 2010 şi "Plastic Beach". Ţin minte că nu reuşeam să-mi scot din cap "On Melancholy Hill". Îmi mai plăceau şi "Broken" şi "Rhinestone Eyes" şi "Plastic Beach" şi "To Binge", dar în rest n-am fost prea ataşată de album (anyhow, alea care mi-au plăcut au fost destul de importante pentru perioada aia). Descărcasem şi "Glitter Freeze", da' era "Glitter Freeze" numai la titlu, cântecul era "Stop the Dams". Şi "Stop the Dams" s-a lipit şi-a rămas cântecul meu preferat de la Gorillaz până-n ziua de azi.
Printr-a 10-a şi-a 11-a a început să-mi placă EMIL din ce în ce mai mult, am avut perioade-n care ascultam doar asta, n-am idee de ce. Timpul a trecut, mi-am schimbat telefonul şi aşa mai departe. Şi-a venit 2012. Scotoceam prin Nokia-ul meu vechi (nu mă întrebaţi când, că dracu' mai ştie) şi peste ce-am dat? "The Devil's Takin' Names". Am fost gen "Tăvăli-m-aş cu lindicu' prin urzici, this is motherfuckin' gold" şi am început să caut mai multe chestii de-ale tipilor. Încă ascultam chestii gen Bowling for Soup, All American Rejects şi New Found Glory în principal, dar The Lawrence Arms începuse să "crească pe mine" (99% din expresiile traduse din engleză-n română sună ca naiba, dar tot simt nevoia să le folosesc aşa). În toamna lui 2012, din ce în ce mai mult Brendan Kelly. Pe unde îşi băga el pula îmi băgam şi eu nasul. Slapstick, The Lawrence Arms, The Falcon şi acu', în 2013, m-am lipit şi de The Broadways. The dude is awesome. Tot prin toamna-iarna anului trecut am prins gustul la NOFX şi Rancid. Mai erau The Alkaline Trio, care acum mi se pare meh dar încă ascult şi Sundowner. Ţin minte c-am ascultat mult Sundowner prin vară. Defapt am ascultat toată afurisita de vară. Probabil pe la începutul verii începuse să mă intereseze The Lawrence Arms, din moment ce n-aveam cum să dau de Sundowner înaintea lor. Oh, şi mai sunt şi trupele de la care am doar 2-3 melodii, hai 4 la unele, gen Smashing Pumpkins, The Mountain Goats, MXPX, Pennywise, The Offspring etc.